Sport

 Asociația Club Sportiv Corbeanca 2017

Comuna Corbeanca a acordat finanțare nerambursabilă, în cadrul programului de utilitate publică ”Sportul pentru toți”, Asociației Club Sportiv Corbeanca.

Printre realizările sportivilor din cadrul secțiilor de fotbal, handbal fete, karate, aikido, dans, scrimă, gimnastică, ale A.C.S. Corbeanca se numără participarea acestora la competiții sportive desfășurate la nivel local, județean și municipal unde au reușit să obțină clasarea pe primele  locuri.

Link Facebook

Karate:

PATINAJ:

ACS Corbeanca în parteneriat cu Patinoarul Ion Țiriac din Otopeni organizează cursuri gratuite de patinaj și hochei, destinate copiilor cu vârste între 4 și 8 ani. Cursurile se vor ține la Patinoarul Ion Țiriac din Otopeni și se adresează copiilor din Corbeanca.
Deplasarea se va face de două ori pe săptămână cu mașinile din dotarea școlilor și sub supravegherea unui cadru didactic desemnat de către conducerea școlii.
Copiii vor beneficia în mod gratuit de instructor, patine și căști de protecție.
Înscrieri la secretariatul școlii sau la telefon 0725.525.127

HANDBAL:

ACS Corbeanca a câștigat ediția din anul 2016 a “CUPEI DJTS ILFOV-CORBEANCA” la handbal, sub îndrumarea profesorului Alin Fotache.

Link Facebook

Profesor: Alin Fotache, Telefon 0724.146.365

GIMNASTICĂ:

Cupa 1 Iunie la gimnastică 2016.  Au participat 130 de copii de la 4 cluburi. ACS Corbeanca, International Gymnastics Club din Otopeni, CS Dinamo și CSS Dinamo.

Cursurile de gimnastică au loc sub îndrumarea doamnei profesor Doina Băzăianu, telefon 0727.619.883

SCRIMĂ:

Virgil Sălișcan este un scrimer român, specializat pe floretă, care a participat la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing. Este de șase ori campion național în perioadă 2004-2013.

A cucerit o medalie de bronz la Campionatul European pentru juniori din 2002 de la Conegliano și a ajuns în sferturile de finală la Campionatul Mondial pentru juniori din 2003 de la Trapani. În același an, a început să participe la marele competiții internaționale în categoria de seniori. S-a calificat la proba de floretă individual la Jocurile Olimpice din 2008 după ce a încheiat printre primele trei locuri la turneul de calificare olimpic de la Bratislava.

În prezent Virgil Sălișcan este  antrenor de scrimă la Asociația Club Sportiv Corbeanca, telefon 0722.508.632

Asociația Club Sportiv Corbeanca 2016

Asociația Club Sportiv Corbeanca 2015