Prima atestare documentară a acestei localități datează din anul 1750. La distanță de circa trei km de DN1, Corbeanca era întretăiată la punctul numit „Hanul Mocanului” de vechiul drum de poștă care unea orașul București cu Ploiești și care trecea prin satele Ostratul și Oracul. De-a lungul acestui drum oamenii au tăiat largi coridoare care s-au întins, reducând masivele păduroase la niște insule pierdute între arături. Paralel cu vechiul drum a fost deschis un nou drum al Ploieștilor care până la sfârșitul secolului al XIX-lea străbătea inima pădurii Vlăsiei. Comuna Corbeanca păstrează și astăzi din plin urmele acestui vestit codru al Vlăsiei, prin existența celor șapte păduri așezate atât în interiorul, cât și în exteriorul ei.
