Prima atestare documentară a acestei localităţi datează din anul 1750. La distanţă de circa trei km de DN1, Corbeanca era întretăiată la punctul numit „Hanul Mocanului” de vechiul drum de poştă care unea oraşul Bucureşti cu Ploieşti şi care trecea prin satele Ostratul şi Oracul. De-a lungul acestui drum oamenii au tăiat largi coridoare care s-au întins, reducând masivele păduroase la nişte insule pierdute între arături. Paralel cu vechiul drum a fost deschis un nou drum al Ploieştilor care până la sfârşitul secolului al XIX-lea străbătea inima pădurii Vlăsiei. Comuna Corbeanca păstrează şi astăzi din plin urmele acestui vestit codru al Vlăsiei, prin existenţa celor şapte păduri aşezate atât în interiorul, cât şi în exteriorul ei.